Tuesday, 3 June 2014

Socata

Ingrediente:

Pentru 10 L de suc:

* 14 flori de soc din cele mai parfumate
* 1 kg zahar
* 2 lamai galbene
* 2 lamai verzi (merge si cu lamai galbene daca nu aveti lamai verzi la indemana)
* 10 L apa plata
* recipient(e) de sticla de 10 L - maxim 2 recipiente altfel o sa fie cam greu sa impartiti in mod egal ingredientele
* cel putin 4 zile insorite

Mod de preparare:

Florile de soc se spala foarte bine pana nu ramane fir de praf sau picior de musculita pe ele. Zaharul si florile se impart in mod egal intre recipientele utilizate (eu am folosit 2 borcoane a 5 L fiecare). Se spala bine si lamaile, se taie in sferturi, se storc, apoi impreuna cu zeama se adauga la restul de ingrediente. Se adauga apa si se amesteca pana zaharul se dizolva. Se acopera borcoanele si se scot la soare in curte, pe balcon sau pe acoperis. Si se lasa asa, cu ochii-n soare cel putin 4 zile. Se zice din batrani ca dupa 4 zile s-ar acidula. Asa o fii, eu nu am reusit sa trec niciodata de cele 4 zile...aaaa si nu uitati sa amestecati in suc cel putin o data pe zi. Dupa cele 4+n zile, sucul se strecoara si se pune in sticle. Se pastreaza la rece.







No comments:

Post a Comment