Saturday 25 October 2014

Papanasi prajiti cu branza si dulceata

Ingrediente:

  • 500 grame brânză grasă de vaci
  • 100 grame zahăr
  • 2 ouă
  • 1 linguriţă rasă de bicarbonat
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 1 linguriţă coajă de lămâie rasă de lămâie
  • 1 vârf de cuţit de sare
  • 200 gr făină (plus 1-2 linguri)
  • 300 grame smântână
  • 200 grame dulceaţă
  • 100 grame zahăr pudră (preferabil vanilat)
  • 500-700 ml ulei pentru prăjit
Mod de preparare:

Cerneţi bine făina. Amestecaţi manual – dar şi mai bine într-un robot de bucătărie sau folosind un mixer de mână – brânza de vaci cu zahărul, ouăle, sarea, zahărul vanilat şi bicarbonatul stins cu zeama de lămâie.
Adăugaţi cele 200 de grame de făina şi coaja de lămâie. Amestecaţi bine. Dacă este necesar, în funcţie de densitatea brânzei, adăugaţi 1-2 linguri de făină suplimentar. Puneţi uleiul la încins într-o tigaie sau cratiţă adâncă.Pe o suprafaţă de lucru, curată şi uscată, pudraţi făină. Împărţiţi aluatul în 8 linguri de cocă pentru papanaşi şi 8 linguriţe pentru capacul rotund al acestora.Cu mâna dată prin făină formaţi 8 discuri şi tot atâtea biluţe din aluat.Treceţi degetul arătător prin făină şi înfigeţi-l în discul de cocă (vezi galeria foto). Rotiţi circular degetul pentru a obţine un orificiu central în aluat.În uleiul încins, la temperatură mică, rumeniţi câte 2 papanaşi deodată – în funcţie de dimensiunea vasului de prăjire – şi tot atâtea biluţe, pe ambele părţi.
Scoateţi papanaşii, pe măsură ce sunt prăjiţi, şi puneţi-i la scurs de excesul de grăsime pe un prosop de hârtie. Mai întâi, veți scoate bilele pentru că, fiind mai mici, se vor face primele.Papanaşii se servesc cu un brâu de smântână asezonat cu dulceaţă, pudraţi cu zahăr pudră.
 
 


No comments:

Post a Comment